Jack of all Trades si noul lor single pe cât de haos, pe atât de introspectiv
Salut, suntem Jack of all Trades și tocmai am lansat piesa „Întreb pentru un prieten”.
Am compus această piesă cu gândul că în ultima vreme atât nouă cât și alternativului din România ne lipsește puțin nebunia. De partea instrumentală ne-am ocupat toți patru, de versuri doar Alex. Este o piesă în două acte, cu două stări diferite, un clash între alternative punk și stoner blues rock.
În prima parte am punctat faptul că de multe ori ne simțim optimiști și idealiști printre niște oameni care respectă un singur tipar și am vrut cumva să fac acest exercițiu de imaginație în care eu sunt omul fericit tot timpul și nu găsesc nici măcar încă un alt om care să aibă aceeași stare ca și mine. Într-un mod idealist, cred că ne naștem perfecți, fără triggere, bad vibes, pesimism sau chiar traume, iar pe măsură ce interacționăm cu alți oameni, la început cu apropiații, iar ulterior cu străinii, ne dezvoltăm și noi un tipar de dragul de a ne adapta grupului sau și mai trist, fiind forțați de alți oameni. Mi-ar plăcea să cred că la un moment dat, odată cu trecerea generațiilor, bariera asta de comportament să fie ruptă complet în relațiile cu părinții, profesorii sau oamenii din jur, iar dacă nu, măcar pentru alea două minute cît durează haosul ăla controlat pe piesă, lumea la concerte să se simtă liberă(pogo included). În același timp piesa are și real facts, frustrările dirigului dintr-a șasea sau faptul că am avut o copilărie foarte fericită până când au apărut școala, notele, așteptările imense, anxietatea sau oamenii care caută o problemă în absolut orice.
În a doua parte am vrut să fim ceva mai profund.
Aici am făcut alt exercițiu de imaginație. Omul fericit tot timpu’ s-a adaptat faptului că nu a găsit pe cineva ca el și și-a găsit liniștea în singurătate. E foarte interesant că și în viața reală, de multe ori ne regăsim pe sine cel mai bine în singurătate și există o liniște zilnică în momentul ăla. Eu am simțit asta mulți ani la rând cât am trăit singur. Cu toate astea, tot există și aici presiunea aia socială nevăzută care plutește în mintea ta că nu e ok să te bucuri de asta la nesfârșit. Versul meu preferat din piesa cred că e „Mulți mă invidiază / Mint că se distrează / Îi văd cum se droghează / Și fac sport extrem”. Am vrut ca nici măcar într-un exercițiu de imaginație cum e ăsta, fericirea autentică să fie păcălită cu un pill sau alte substanțe. Nu e ceva ce ar zice un rastaman cu cearcăne, no? 🙂
În speranța că lumea ne va asculta muzica din first-person, nu din third-person și că vocea mea din căști va fi vocea interioară a fiecăruia care dă play, aș zice că am compus o piesă cu mult substrat care la bază are gimmick-ul ăsta pe care îl folosim la mișto când întrebăm o chestie despre cineva, dar de fapt e pentru noi: „Întreb pentru un prieten”.
Salut, suntem Jack of all Trades și tocmai am lansat piesa „Întreb pentru un prieten”.
Am compus această piesă cu gândul că în ultima vreme atât nouă cât și alternativului din România ne lipsește puțin nebunia. De partea instrumentală ne-am ocupat toți patru, de versuri doar Alex. Este o piesă în două acte, cu două stări diferite, un clash între alternative punk și stoner blues rock.
În prima parte am punctat faptul că de multe ori ne simțim optimiști și idealiști printre niște oameni care respectă un singur tipar și am vrut cumva să fac acest exercițiu de imaginație în care eu sunt omul fericit tot timpul și nu găsesc nici măcar încă un alt om care să aibă aceeași stare ca și mine. Într-un mod idealist, cred că ne naștem perfecți, fără triggere, bad vibes, pesimism sau chiar traume, iar pe măsură ce interacționăm cu alți oameni, la început cu apropiații, iar ulterior cu străinii, ne dezvoltăm și noi un tipar de dragul de a ne adapta grupului sau și mai trist, fiind forțați de alți oameni. Mi-ar plăcea să cred că la un moment dat, odată cu trecerea generațiilor, bariera asta de comportament să fie ruptă complet în relațiile cu părinții, profesorii sau oamenii din jur, iar dacă nu, măcar pentru alea două minute cît durează haosul ăla controlat pe piesă, lumea la concerte să se simtă liberă(pogo included). În același timp piesa are și real facts, frustrările dirigului dintr-a șasea sau faptul că am avut o copilărie foarte fericită până când au apărut școala, notele, așteptările imense, anxietatea sau oamenii care caută o problemă în absolut orice.
În a doua parte am vrut să fim ceva mai profund.
Aici am făcut alt exercițiu de imaginație. Omul fericit tot timpu’ s-a adaptat faptului că nu a găsit pe cineva ca el și și-a găsit liniștea în singurătate. E foarte interesant că și în viața reală, de multe ori ne regăsim pe sine cel mai bine în singurătate și există o liniște zilnică în momentul ăla. Eu am simțit asta mulți ani la rând cât am trăit singur. Cu toate astea, tot există și aici presiunea aia socială nevăzută care plutește în mintea ta că nu e ok să te bucuri de asta la nesfârșit. Versul meu preferat din piesa cred că e „Mulți mă invidiază / Mint că se distrează / Îi văd cum se droghează / Și fac sport extrem”. Am vrut ca nici măcar într-un exercițiu de imaginație cum e ăsta, fericirea autentică să fie păcălită cu un pill sau alte substanțe. Nu e ceva ce ar zice un rastaman cu cearcăne, no? 🙂
În speranța că lumea ne va asculta muzica din first-person, nu din third-person și că vocea mea din căști va fi vocea interioară a fiecăruia care dă play, aș zice că am compus o piesă cu mult substrat care la bază are gimmick-ul ăsta pe care îl folosim la mișto când întrebăm o chestie despre cineva, dar de fapt e pentru noi: „Întreb pentru un prieten”.
