Adio, Costi
Ioan Costache, liderul trupei de hardcore-punk Ura de După Ușă, s-a stins din viață în dimineața zilei de 21 iunie, după o luptă nedreaptă cu o boală nemiloasă.
Costi, așa cum îl strigau toți prietenii și fanii, era bolnav de mai multă vreme și se afla sub tratament, fiind pe lista aprobată de Ministerul Sănătății pentru un transplant.
Cu toate acestea, din cauza complicațiilor provocate de boală, dar și ca urmare a altor afecțiuni medicale pe care le avea, Costi nu a mai rezistat și a plecat dintre noi, lăsând în urma sa o ”Sticluță” de care noi, fanii, ne vom bucura ori de câte ori o vom auzi în difuzoare.
Costache a fost nu numai un simbol al metalului românesc de după Revoluția din 1989 (aniii 90-2000), ci și un promotor al mesajelor de protest față de sistem și față de inechitățile sociale.
”Vreau să simt că am luptat cu folos, dacă mă fac bine – si trebuie – nu vreau să mor de nervi și să fiu impasibil. Sunt Costi de la Ura, un luptător!” – a fost unul dintre ultimele lui mesaje, înainte să plece dintre noi, fiind revoltat de faptul că inclusiv sistemul medical românesc este bolnav și inaccesibil pentru oameni simpli ca el, care vor să trăiască.
”Costi de la Ura” a fost optimist până în ultima clipă și a încercat din răsputeri să învingă boala, refuzând să se dea bătut, așa cum, de altfel, a trăit toată viața.
De-a lungul celor peste 25 de ani de rock în underground, a câștigat respectul publicului și al colegilor de breaslă nu doar pentru că a reușit să se facă auzit în toată România (de acolo de la el din Zărnești), ci și pentru că, după atâția ani – din 1993 și până astăzi – nu a coborât steagul jos și nu a renunțat la muzică și atitudine, în ciuda greutăților cu care s-a confruntat, așa cum se întâmplă inevitabil cu orice trupă autohtonă din underground.
”În 1989, când aveam 17 ani jumate, am participat activ la Revoluție și doream să fiu erou. Acum îmi dau seama câtă dreptate a avut tata, Dumnezeu să îl odihnească. Mi-a zis, după ce am revenit din București, lipseam de acasă de 5 zile: ”Ce erou prostule? Să se urineze câinii pe mormântul tău?”. Ăsta este cruntul adevăr” – spunea Costi într-un interviu realizat în 2016, marcat fiind de tragedia din clubul Colectiv și – totodată – revoltat din cauza corupției clasei politice românești.
În ultimii ani, când încă mai putea să facă o atmosferă grozavă pe scenă, Costi nu se dădea în lături să ajute trupele necunoscute de rock, pe care le lua în deschiderea show-urilor sale. Iar la fiecare concert de-al său era înconjurat de prieteni sau chiar de necunoscuți, dornici să bea o bere cu el și să trăiască momentul.
Acesta a fost “Costi de la Ura”: un nume important al scenei românești de metal după `89, un prieten pentru toți cei care iubeau Ura de După Ușă și un luptător, așa cum îi plăcea chiar lui să spună.
Odihnește-te în pace, Costi.
Piesa ”Ura de După Ușă 2”, versuri scrise de Costi:
”Unii spun că vin să ajute,
Însă scopul tu îl ști,
Împotriva ta pe alții ii asmute,
Adevărul îl deții,
E ca-n acel proverb cu lupul, nu te poți schimba deodată,
Îți tăi părul, îți schimbi loock-ul, de nărav nu scapi niciodată.
Nu am de gând să mă schimb indiferent de sistem,
Ei vor ca toți să îi urmeze, vor doar capete de lemn,
Hienele astea vor să ne scoată pe tușă, dar Arssura-i tot aici, cu Ura De După Ușă,
De-aia nu-mi pasă ce va fi și ce vor, e și țara mea, nu e doar țara lor.
Ei vor să păcălească un întreg popor.”
Adio, Costi
Ioan Costache, liderul trupei de hardcore-punk Ura de După Ușă, s-a stins din viață în dimineața zilei de 21 iunie, după o luptă nedreaptă cu o boală nemiloasă.
Costi, așa cum îl strigau toți prietenii și fanii, era bolnav de mai multă vreme și se afla sub tratament, fiind pe lista aprobată de Ministerul Sănătății pentru un transplant.
Cu toate acestea, din cauza complicațiilor provocate de boală, dar și ca urmare a altor afecțiuni medicale pe care le avea, Costi nu a mai rezistat și a plecat dintre noi, lăsând în urma sa o ”Sticluță” de care noi, fanii, ne vom bucura ori de câte ori o vom auzi în difuzoare.
Costache a fost nu numai un simbol al metalului românesc de după Revoluția din 1989 (aniii 90-2000), ci și un promotor al mesajelor de protest față de sistem și față de inechitățile sociale.
”Vreau să simt că am luptat cu folos, dacă mă fac bine – si trebuie – nu vreau să mor de nervi și să fiu impasibil. Sunt Costi de la Ura, un luptător!” – a fost unul dintre ultimele lui mesaje, înainte să plece dintre noi, fiind revoltat de faptul că inclusiv sistemul medical românesc este bolnav și inaccesibil pentru oameni simpli ca el, care vor să trăiască.
”Costi de la Ura” a fost optimist până în ultima clipă și a încercat din răsputeri să învingă boala, refuzând să se dea bătut, așa cum, de altfel, a trăit toată viața.
De-a lungul celor peste 25 de ani de rock în underground, a câștigat respectul publicului și al colegilor de breaslă nu doar pentru că a reușit să se facă auzit în toată România (de acolo de la el din Zărnești), ci și pentru că, după atâția ani – din 1993 și până astăzi – nu a coborât steagul jos și nu a renunțat la muzică și atitudine, în ciuda greutăților cu care s-a confruntat, așa cum se întâmplă inevitabil cu orice trupă autohtonă din underground.
”În 1989, când aveam 17 ani jumate, am participat activ la Revoluție și doream să fiu erou. Acum îmi dau seama câtă dreptate a avut tata, Dumnezeu să îl odihnească. Mi-a zis, după ce am revenit din București, lipseam de acasă de 5 zile: ”Ce erou prostule? Să se urineze câinii pe mormântul tău?”. Ăsta este cruntul adevăr” – spunea Costi într-un interviu realizat în 2016, marcat fiind de tragedia din clubul Colectiv și – totodată – revoltat din cauza corupției clasei politice românești.
În ultimii ani, când încă mai putea să facă o atmosferă grozavă pe scenă, Costi nu se dădea în lături să ajute trupele necunoscute de rock, pe care le lua în deschiderea show-urilor sale. Iar la fiecare concert de-al său era înconjurat de prieteni sau chiar de necunoscuți, dornici să bea o bere cu el și să trăiască momentul.
Acesta a fost “Costi de la Ura”: un nume important al scenei românești de metal după `89, un prieten pentru toți cei care iubeau Ura de După Ușă și un luptător, așa cum îi plăcea chiar lui să spună.
Odihnește-te în pace, Costi.
Piesa ”Ura de După Ușă 2”, versuri scrise de Costi:
”Unii spun că vin să ajute,
Însă scopul tu îl ști,
Împotriva ta pe alții ii asmute,
Adevărul îl deții,
E ca-n acel proverb cu lupul, nu te poți schimba deodată,
Îți tăi părul, îți schimbi loock-ul, de nărav nu scapi niciodată.
Nu am de gând să mă schimb indiferent de sistem,
Ei vor ca toți să îi urmeze, vor doar capete de lemn,
Hienele astea vor să ne scoată pe tușă, dar Arssura-i tot aici, cu Ura De După Ușă,
De-aia nu-mi pasă ce va fi și ce vor, e și țara mea, nu e doar țara lor.
Ei vor să păcălească un întreg popor.”