ANDRIEȘ din nou la QUANTIC

În data de 10 iulie 2021, ALEXANDRU ANDRIEȘ aduce pe scena „Quantic” din București spectacolul “ANDRIEȘ DIN NOU LA QUANTIC”. După o pauza concertistică destul de mare, după o perioadă lipsită de concerte, suntem convinși că revederea cu marele muzician este așteptată de toată lumea. Pentru a respecta legea în vigoare, numărul biletelor este limitat. Așa că vă sfătuim să vă grăbiți și să achiziționați biletele dorite. Evenimentul se va organiza în conformitate cu normele sanitare în vigoare la data desfășurării.

Alexandru Andrieș este fără discuție cel mai creativ artist al ultimilor 35 de ani, lansând peste 80 de materiale discografice și susținând peste 3000 de concerte. Muzician, arhitect, poet, artist plastic, simbol al unei generații și mentor al următoarelor generații, Alexandru Andrieș este un artist unic, iar întâlnirile cu el devin evenimente de neuitat.

Alexandru Andrieș a declarat: „… iată că după o pauza destul de lunga [ pentru care nu avem nici o vina ] ajungem din nou la Quantic Club : concertul promis acum multă vreme se va întâmpla în 10 iulie 2021 – pe scenă, alături de mine, vor fi MARIA IOANA MÎNTULESCU, BERTI BARBERA, CĂLIN GRIGORIU și SORIN ROMANESCU, iar sunetul va fi asigurat de VICTOR PANFILOV … abia așteptăm să ne reîntîlnim cu publicul de la Quantic, mereu ne-am simțit excelent aici și sînt sigur că la fel va fi și acum : pregătiți-vă pentru o seară frumoasă pe care o vom petrece împreuna – pe curînd!!!”

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro, si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3) , Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de plata SelfPay din toata tara.

Pretul unui bilet este de 80 de lei.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Pin It on Pinterest

Share This