Celelalte Cuvinte a lansat albumul “Electric Live”

Celelalte Cuvinte a lansat primul album electric live din cariera de aproape 38 de ani a trupei, sub egida Universal Music Romania. Albumul a fost înregistrat la spectacolul-concert de la Sala Palatului, care a avut loc în data de 8 decembrie 2011, cu ocazia aniversării de 30 de ani.

Concertul de lansare a avut loc în București în data de 22 noiembrie, la Club Quantic, urmând să aibă loc un eveniment similar în Timișoara în data de 13 decembrie, la Escape Underground Pub.

Despre evenimentul de lansare, formația a declarat: ” A fost o lansare pentru care ne-am pregătit mulți ani, am lucrat la acest material până când am fost cu toții mulțumiți de el, iar feedback-ul publicului a fost bun la toate piesele de pe album. Oglinda, lucrarea reîntregită și cântată integral în prima parte a concertului a fost primită emoționant de bine, iar numarul foarte mare de fani care au rămas cu noi după concert pentru autografe sau doar câteva vorbe calde despre album a fost de-a dreptul covârșitor. Multumim tuturor ca ați venit în număr atât de mare, mulțumim Universal Music România pentru sprijin si Club Quantic pentru găzduire. Ne pregătim pentru turneu în 2020 și abia așteptăm să ne reîntâlnim cu fanii din țară!”

Albumul în format fizic este disponibil la Librăriile Cărturești, magazinele Muzica, Rockshop, online pe getmusic.ro și carturesti.ro precum și în format digital.

“Celelalte Cuvinte – ELECTRIC LIVE la Sala Palatului” este un dublu album de peste 2 ore, care conține povestea celor 30 de ani împliniți la data concertului de la Sala Palatului, într-o interpretare live de excepție. Experiența unui concert Celelalte Cuvinte e ceva special, fanii spunând mereu despre ei că sunt prin excelență “o trupă de live”. Pentru prima oară, această experiență este imprimată pe un suport audio, într-un album care marcheză probabil cel mai impresionat (și mai lung) concert din cariera trupei.

Celelalte Cuvinte: Călin Pop, Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu.

Discografie:
1984 – V/A – Formaţii Rock #8 – vinil, Electrecord
1987 – LP- Celelalte Cuvinte – vinil, Electrecord
1990 – LP – Celelalte Cuvinte II – vinil, mc, Electrecord
1992 – LP – Se lasă rău – Vinil, Toji Production
1994 – LP – Armaghedon- mc, CD, Vivo
1996 – LP – Vinil Colection – MC, CD, Electrecord
1997 – LP – Ispita – mc, Zone Records
2004 – LP – NOS – mc, CD, Intercont Music
2008 – LP – Stem – CD, TVR Media.
2014 – LP – Trup Și Suflet (Live Acustic)
2019 – LP – Electric Live – dublu CD, Universal Music Romania

Credit live foto: Cezar Cazan, www.letsrock.ro

Abonați-vă la Newsletter-ul nostru

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru a primi cele mai recente știri și informatii de la echipa noastră.

Felicitări! V-ați abonat la Newsletter

X