Dan Timoftei – The Wax Road

1 Dacă ai fi avea putere sa schimbi ceva în Constituția Republicii Moldova, ce anume ai schimba prima dată?

Uuu, de la muzică la politică )). Probabil ar trebui să cunosc cât de cât bine constituția înainte să schimb ceva în ea )). Orice putere e și o responsabilitate și n-aș vrea s-o fac acum pe atotștiutorul și să mă dau cu părerea despre ce e bine și ce nu în constituție. Dac-aș ajunge în politică și aș avea o funcție importantă, probabil aș asculta și analiza problemele oamenilor și reieșind din asta aș putea pune la dezbatere inclusiv anumite puncte din constituție. Problema acum nu e atât în constituție cât în nerespectarea ei de către cei care trebuie s-o respecte în primul rând ca statul să poată funcționa așa cum și-o doresc toți oamenii cinstiți în Republica Moldova.

2 Care e piesa voastra care crezi tu că a devenit HIT?

Păi, pot crede eu de dimineață până seară precum că o piesă sau alta este HIT )), dar acest lucru nu ține de mine ci de ascultători și numărul lor. Deocamdată, cred că nicio piesă din cele lansate încă nu poate fi numită HIT în tot sensul cuvântului. Cu toate acestea cea mai populară piesă lansată până acum este Do Things Right.

Dan Timoftei – Vocalist & Lead Guitarist – The Wax Road

3 Anul trecut pe vremea asta erați în turneu. Cum a fost ? Câti fani ați avut (aproximativ) dacă ai aduna de la toate concertele?

Într-adevăr, primăvara trecută, timp de trei săptămâni, am fost în primul turneu DIY susținând concerte în opt sau nouă țări cu excepția Serbiei și Sloveniei unde nu am ajuns atunci din cauza peripețiilor care ni s-au întâmplat pe drum )). Cei care ne urmăresc, știu că ni s-a defectat van-ul odată ajunși în Vienna în ziua concertului. Acela a fost momentul când am aflat cât de scump este să ei un taxi în Vienna )). Noi, cu tot aparatajul pe care-l aveam cu noi, tobe, chitări, amplificatoare, boxe etc., am luat 2 taxiuri și am ajuns totuși la locația unde am susținut concertul. Chiar am savurat acel concert căci nu știam dacă este ultimul din acel turneu sau nu. A doua zi am încercat fără succes să reparăm van-ul iar seara am înnoptat în el. Din păcate pentru a repara mașina în Vienna ne-ar fi costat mai mult decât prețul cu care am cumpărat-o. Astfel, a 2-a zi am urcat van-ul pe trailer și ne-am pornit acasă. Sărind astfel peste 3 concerte, acasă, am urcat în mașina simplă a lui Victor, toboșarului nostru, cu minim de utilaje ce am putut încărca în ea și ne-am îndreptat spre Sofia, de unde am reluat turneul. În Curtea de Argeș am adus toba din Râmnicu Vâlcea pe care ne-a împrumutat-o Răzvan de la ABY Stage Bar și vrem să-i mulțumim și pe această cale. Tot atunci am lansat o campanie pe facebook și vrem să le mulțumim tuturor care ne-au ajutat atunci să colectăm fonduri și să reparăm mașina cu care am plecat deja toamna în al 2-lea turneu cu un traseu similar.
Cât de cunoscut nu ai fi acasă, atunci când mergi să cânți pentru prima dată într-o țară străină trebuie să fii gata de orice. Am avut concerte și cu 1 om în sală și concerte cu sală plină. Desigur, majoritatea cluburilor în care am cântat nu erau prea mari și cu câteva excepții, în medie, aveau cam capacitatea de 50-70 de persoane. Deci cei interesați pot face singuri calculele )).

4 Crezi ca vei scoate vreodată mulți bani din muzică?

Am 25 de ani, trăiesc cu părinții și mi-am început drumul în muzică cu 13 ani în urmă. La moment muzica încă nu-mi aduce venit financiar iar eu nu fac altceva decât muzică. E adevărat, probabil n-aș fi putut face asta atâta timp fără susținerea părinților cărora le sunt foarte recunoscător. Deci dacă scopul meu principal ar fi fost să fac bani, nu era să mă mai ocup cu asta. Sunt multe lucruri care pot face un om fericit și împlinit. Cei care tind să adune cât mai mulți bani tot cu acest scop o fac, ca să devină fericiți și împliniți, indiferent dacă le reușește sau nu. Eu deja sunt fericit și împlinit făcând ceea ce fac, de aceea continui să fac ceea ce-mi aduce satisfacție.
Cred eu că voi scoate mulți bani din muzică? Eu cred că muzica noastră va cuceri urechile și inimile a milioane de oameni. O piesă poate trăi doar prin intermediul celor care o ascultă sau o cântă. Fiind unul dintre creatorii acestor piese, îmi doresc și fac tot posibilul ca acestea să aibă o viață lungă și diversă. Să inspire oameni, să le facă ziua mai frumoasă sau măcar clipele în care le ascultă căci într-un final din ele constituie și viața noastră. Să-i facă să simtă ceea ce nu au mai simțit niciodată sau ceea ce nu au mai simțit demult, să-i facă să admire și să privească lumea cu alți ochi. Să ofere oamenilor un sprijin atunci când aceștia au nevoie de el și să vindece suflete.
Viața este o mișcare continuă, și trebuie să tindem mereu să ne dezvoltăm atât intelectual cât și spiritual căci orice oprire a acestui proces este urmată inevitabil de degradare, acesta fiind și el un proces continuu, căci oprirea este egală cu moartea. De aceea fac eu muzică și toți trebuie să facă ceea ce-i ține treji într-o lume unde mulți încă dorm. Dacă suntem atenți la ”vocea interioară”, aceasta mereu ne oferă indicii care ne ajută să ne orientăm în viață și să înțelegem dacă ceea ce facem este ceea ce trebuie să facem sau nu. Eu cred că fac ceea ce trebuie să fac și o să continui să fac asta atâta timp cât voi simți că trebuie s-o fac, cred că mai departe v-oi obține tot ce trebuie să obțin ca să-mi continui misiunea. Cel mai valoros în lumea asta este sufletul și respectiv toate lucrurile care sunt făcute cu suflet. Astfel de lucruri vrei să le cumperi, vrei să le ai. Piesele pe care le creăm sunt acele lucruri în care depunem noi mult suflet iar dacă oamenii simt acest lucru atunci când le ascultă eu numesc asta succes.

5 Cand urmează să lansați următorul album?

Deocamdată, cu foarte multă plăcere, lucrăm de mai bine de luni la cel de-al doilea album însă finalizarea lui mai presupune și deplasarea pentru încă câteva zile de lucru în studiou, apoi mixarea și masterizarea lui, iar în situația actuală, e un pic incert când vom putea face asta. Colegul meu Ion, a utilizat câteva săptămâni din această perioadă de autoizolare studiind diverse plugin-uri și acum experimentăm mult cu diferite sample-uri, instrumente virtuale și încercăm să transformăm piesele într-un mod în care nici nu ne-am imaginat atunci când le-am compus. Personal, sunt foarte încântat de rezultatele pe care le avem la moment și sunt extrem de nerăbdător să finalizăm albumul și să-l arătăm lumii întregi dar și să-l ascult în căști pe repeat pentru o perioadă nedeterminată.
Nu vrem să dăm promisiuni, dar cel mai probabil 2020 va fi anul de naștere al următorului album. Până atunci însă, “The world goes to the dogs” este piesa proaspăt lansată, însoțită și de un videoclip realizat în perioada de autoizolare.