Selectați pagina

Flaming Skies au lansat albumul de debut Empire of Glass

Flaming Skies au lansat albumul de debut Empire of Glass, rezultatul a doi ani de muncă în care s-au format ca și trupă și și-au cizelat stilul. Au început să lucreze la piesele de pe album în iarna lui 2019 și au terminat în vara anului 2021, o perioadă grea, marcată de pandemie. Au reușit să treacă peste restricțiile de a repeta iar constrângerile și măsurile restrictive și-au pus amprenta pe stilul adoptat în piese.
Empire of Glass conține piese mai vechi, deja cunoscute de către public, piese care au fost cântate doar live dar și compoziții aflate la prima audiție. Ordinea pieselor de pe album prezintă evoluția fiecăruia dintre noi care pleacă de la liniștea umbrelor, se luptă cu sine și cu sistemul corupt, se simte încătușat, este pe punctul de a renunța dar speranța îi dă aripi și continuă lupta, devenind un erou. Ultima piesă de pe album, Defy, este o piesă manifest, poate cel mai elocvent mesaj de mobilizare împotriva unui sistem profund corupt.
Albumul este lansat independent, fără a colabora cu o casă de discuri. Înregistrările au fost realizate în studio-ul Brothers of Rock și în studio-ul de înregistrări al lui Cătălin Roman. Pentru partea de Mix/Master, au colaborat cu Marius Costache (Studio 148) iar ilustrația albumului a fost realizată de Alexandra Raacovițeanu (Straja).

Flaming Skies sunt:
Bogdan Pralea- voce și chitară
Matei Racoveanu- chitară
Raluca Ababei- bass
Rareș Bibire- tobe

Urmăriți-ne pe Facebook

Facebook Pagelike Widget

Statistici

Trupe/artiști : 178

Articole publicate : 1528

In ultima săptămână :

Accesări site : 397

Vizitatori : 288

Help us grow!

Reclama ta aici