RIOT MONK lansează EP-ul 430294

“430294 e un EP care a ajuns să fie prea special pentru noi. Totul a început de la idea de a mai scoate ceva până lansăm videoclipul piesei CONTEAZĂ din Martie. Ne-am adus aminte că avem niște piese înregistrate prin 2015 la sala de repetiții, le-am adunat, le-am mai dat un pic de oomph și cam atât. Nu e o producție majoră, detalii, căcaturi. Sunt doar piesele așa cum au fost ele gândite în acea perioadă.”
“Numele EP-ului, 430294, e și el un omagiu adus începuturilor trupei. Este de fapt codul poștal al Casei Tineretului din Baia Mare unde am avut prima sală de repetiții pe care o împărțeam cu șogorii din Ska-Nk.”
“Deși ne-am stabilit să nu înflorim EP-ul prea mult și degeaba, am ajuns să lucrăm mai mult pe 430294 decât ne așteptam, atât pe partea audio, scormonit după piese, găsit proiectele, făcut un master cât de cât, dar și pe partea vizuală cu care am vrut să zicem povestea acestuia. Mișu a stat să caute proiectele originale ale pieselor și apoi Radu s-a ocupat de masterizarea acestora.”
„Deși e o lansare strict digitală, EP-ul are și propriul booklet care poate fi descărcat împreună cu muzica doar de pe Bandcamp. În booklet există atât versurile pieselor, scrise de mână, cât și povestea momentelor de pe cele două Intermezzo-uri. Bookletul a fost și el făcut de mână tot, cu fotografii cu trupa doar din perioada 2014-2016, decupate și lipite iar apoi scanate pentru varianta finală.”
“Cât despre copertă, idea a fost a lui Vladimir. Valiza dezgropată reprezintă destul de simplu și clar scoaterea la lumină a acestor piese.
Ne-am dus undeva la marginea Bucureștiului și am săpat o groapă ca să poată face poza pentru copertă.
Aproape că ne-a luat poliția locală la întrebări dar din păcate a fost cam mult noroi ca să își dea jos cururile din mașină să vină să vadă ce dracu fac doi oameni cu o lopată în mijlocu câmpului.”
“Toți din trupă am lucrat cu drag la 430294. Putem zice că a fost un exercițiu bun pentru noi și o călătorie în trecut pe care am gustat-o cu mare plăcere. Dar acum toate forțele și atenția ni le vom focusa pe albumul pe care urmează să îl scoatem anul acesta. Așa că clasicul stay tuned, new stuff coming soon și alte din ăstea. Da atâta zicem, dacă vă place cum arată și cum se prezintă 430294, o să vă pișați pe voi când o să iasă albumu.”
Născuți și crescuți pe malurile Săsarului, sub umbra Combinatului Siderurgic Pheonix Baia Mare, RIOT MONK au început să emită noxe din aria Grunge/ Alternative încă din 2015. În 2016, când au ieșit pe piață cu primul album, publicul a apreciat stilul lor fresh, sound-ul lor aparte, după care îi putem distinge în oceanul metalului alternativ.

Scopul lor declarat e să readucă în actualitate grunge-ul anilor ’90, într-o abordare modernă. Inspirați de Pearl Jam, Staind, Soundgarden, Pantera, Metallica, Nirvana, Lynyrd Skynyrd, și Godsmack, băieții și-au făcut un nume, devenind încă din 2016 vicecampioni GBOB România. În Septembrie 2019 formația a clipul piesei „BE PĂLINCĂ”.

RIOT MONK sunt:
Radu Iaszberenyi – Voce
Mihai Goth – Chitară
Lorand Czibere – Bas
Mircea Grosu – Tobe
Vladimir Gheorghiu – Artist Vizual