Trooper și Intelligent Music Project pregătesc un concert special

Trooper Romania și Intelligent Music Project vor concerta la Arenele Romane din București în data de 24 septembrie 2022. În deschidere vor urca pe scenă Olympus Mons.

Evenimentul marchează 20 de ani de la apariția primului album de studio Trooper, “Trooper I”, și de asemenea primul concert Intelligent Music Project în România.

Cu ocazia acestui concert, Trooper vor cânta integral albumul de debut, plus o serie de alte piese ce au trecut testul timpului. Toți muzicienii care au înregistrat emblematicul “Trooper I” se vor afla pe scena Arenelor Romane.

100 de lei – Intrare generala
130 de lei – Meet&Greet (întâlnire și fotografie cu Trooper, participare la ultimele două piese la probele de sunet)

Coiotu’ a declarat: “Nu pot să cred că au trecut 20 de ani de când am lansat ‘Trooper I’. ‘Tari ca munții’ are 20 de ani! Tot așa ‘Strigăt’, ‘Dorința’, ‘Totul e fals’, ‘Cum vreau eu’… este incredibil. Nu simt că au trecut anii ăștia. Pe scenă timpul dispare. Pe lângă această sărbătoare, trebuie să mai spun că sunt extrem de fericit să îi avem alături de noi pe Intelligent Music Project, una dintre formațiile de top ale Bulgariei. Solistul lor, bunul nostru prieten Ronnie Romero, va cânta cu această ocazie pentru prima oară în România. Ronnie este solist și in Rainbow, MSG, Lords of Black etc. Indiscutabil este unul dintre cei mai buni solisti ai lumii. Olympus Moons nu aveau cum să lipsească. Sunt niște bestiali. O trupă cu mari realizări într-un timp foarte scurt. “

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Pin It on Pinterest

Share This