“Erau alte vremuri. Nu mai rele, nu mai bune, ci doar altele.”

Călin Pop – Celelalte Cuvinte

Interviu realizat de Andy Ionescu – UndergroundMusic (Taine) – Partea I

AI: Adolescent fiind, am fost prezent la multe concerte Celelalte Cuvinte. Am stat la coadă ca să obțin un autograf de la voi pe vinilul “Se Lasă Rău” ! Eram mare, mare fan! Au trecut 30 ani de atunci și îmi amintesc acele momente grozave din adolescența mea…
Poate nu iți dai seama, dar Celelalte Cuvinte înainte de 1990 dar și după, a fost un adevarat fenomen printre tineri. Prima melodie cântată la chitara acustica a fost “Iarbă prin păr”. A fost momentul când am descoperit chitara și mi-am propus să fac o trupă.
Am și azi vinilurile și casetele voastre. Albumul cu pătrățele arată cel mai deplorabil dintre toate vinilurile mele de colecție și asta pentru ca l-am ascultat la vremea aceea de sute de ori, încât la un moment dat de zgâriat ce devenise, nu se mai putea asculta nicio piesa întreagă….

Am considerat întotdeauna Celelalte Cuvinte o trupă underground așa că iată câteva întrebări de la mine ca fondator al UndergroundMusic- pentru tine:

UM: “La ceas târziu”- era una dintre piesele mele favorite de pe “Albumul cu Pătrățele”. Sound-ul de bas a lui Marcel e absolut fantastic pe înregistrare, chiar și pentru zilele noastre, aș putea spune. Ce ați făcut în studio, cum ați ajuns la sunetul ăla, mai ții minte? Bănuiesc ca albumul a fost înregistrat la ELECTRECORD studioul Tomis, ați folosit sau nu atunci metronom, cum a decurs înregistrarea albumului? Cât a durat?

CP: Erau alte vremuri. Nu mai rele, nu mai bune, ci doar altele. Era o singură casă de discuri- Electrecord și un singur studio- Tomis care erau știute la noi.
Ca să înregistrezi un disc nu ți se prea dădea mai mult de o săptămână a 4-6 ore pe zi – bineînțeles că stăteam mai mult, de fiecare dată până la miezul nopții . În concluzie trebuia să mergi cu lecția învățată adică repetat și să știi ce să faci exact acolo deoarece timp nu aveai.
Metronom nu am folosit pe atunci. Se înregistra “negativul” adică trei bețe de tempo aproximativ la început și cântam dintr-una piesa fără voce, fără solo și fără bas. Dacă nu ieșea și ne împotmoleam de atâtea ori o cântam până reușea înregistrarea cap-coadă . Basul, ulterior, experimentând am observat că sună mai bine băgat direct în mixer. După aceea se înregistrau solo-urile de chitări și final vocea sau vocile iar, la final, mixajele împreună cu priceputul maestru de sunet al Electrecordului, Theodor Negrescu. Cred că sunetul obținut pe albumul cu “pătrățele” i se datorează într-o destulă măsură priceperii și experienței acestui minunat și inimos om “nea Freddy” de la care am învățat multe atât pe latura omenească cât și pe cea tehnică. El a stat la mixaje cu noi în fiecare noapte până adormea cu capul pe mixer dar nu pleca acasă până nu eram mulțumiți de rezultatul acestora.

Timișoara Tim Rock 1983

UM: Pentru ca accesul la instrumente bune era aproape imposibil în toată perioada aia comunistă, dar și după revoluția din 89′ voi ați cantat multi ani cu niște chitări făcute, e adevarat? Cine a fost “lutierul” lor? Descrie un pic povestea și când ați renunțat la ele pentru alea “de firma”.

CP: Instrumentele originale erau scumpe și greu să te apropii de ele ca elev dar și ca student. Așa că am folosit ce aveam în propria curte – deprinderea tehnică a basistului nostru, Marcel Breazu și niște economii proprii extra. Achiziționam chitările din magazinul comunist dar erau modificate ulterior mult – se prelucra gâtul instrumentului după mână, să devină comod, la fel chiar și forma , se schimba electronica penibilă (butoanele, circuitele, ieșirea) și făcută superficial , se revopsea total (inițial se dădea jos vopseaua sau stratul colorat din magazin) și puneam doze de instrumente originale cumpărate și acelea pe bani destui. Deoarece mirajul instrumentelor “originale” cum le spuneam noi exista tocmai din lipsa lor, când ne-am permis, am trecut la chitări de acest gen prin 1997. Am realizat însă că primele variante sunt de fapt mai originale, mai custom însă dar doar după ceva timp, dar am continuat așa deoarece pentru primele variante îți trebuie mult timp ca să te ocupi și răbdare, ceea ce nouă ne cam lipsește în zilele de azi.

UM: Un element artistic de mare valoare, care ne-a marcat pe toți cei care eram fani Celelalte Cuvinte, a fost colaborarea cu Florian Pitis (R.I.P) pe acel disc cât și pe Celelalte Cuvinte II lansat în 90, chiar după Revoluție. Vocea lui inconfundabilă era mereu prezentă la Telenciclopedia, nu aveai cum să nu-i fi auzit vocea în acea perioadă. Vă cunoșteați, cine i-a propus să recite pe album? Ați băut o bere împreună vreodată?

CP: Florian Pittiș “Moțu” (cum îi spuneau toți) ne-a remarcat când eram studenți la festivalul “Tim- Rock 4” desfășurat la Timișoara în 1984. Mi-a cerut o bandă, o înregistrare. Ca norocul, aveam o copie a unei benzi de magnetofon “pentru acasă” a unor prime recente înregistrări ale trupei făcute la “Radio- Cluj” pe care i le-am trimis prin poștă. Așa am început să ajungem la Electrecord, prin propunerea și susținerea lui. Ideea de colaborare prin recitare mi-a aparținut, fiind fascinat de interesantul și originalul timbru al vocii lui. Asta s-a întâmplat în 1986 când înregistram “pătrățelele” la piesa “Fântâna suspinelor” unde a făcut o recitare în tempo-ul piesei ceea ce nu mai făcuse cu nimeni și niciodată până atunci, lăsându-mă cu gura căscată.

Dacă am băut o bere împreună?

Hahaha! Nenumărate! Dar și pălinci de ale noastre de Bihor. Și multe din acestea la întâlnirile cu vizionări ale multor concerte pe video la el acasă, cu trupe legende de afară , pe Victoriei, în perioada de dinainte de ’90. Sau de multe ori la “Carul cu bere” localul lui preferat și frecventat din apropiere.

UM: Ați avut multe concerte cu mult public de-a lungul vremii. Skip Rock din 1995 a fost probabil cel mai mare, cred eu.
Dar după Revoluție, în 90 sau în 91, ați cântat la teatrul Constantin Tănase de pe Calea Victoriei. Nu știu dacă îți mai amintești, dar eu spun că a fost cel mai nebunesc concert pe care l-ați avut vreodată în București. Mie mi-a lăsat impresia că atunci au fost mii de oameni într-o sală unde încăpeau cel mult 400-500, mulți au rămas pe afară în stradă și au blocat Calea Victoriei, e adevărat?
Iți este dor de momentele alea, ai vrea să se mai întâmple vreodată?

“Se lasă rău ” București 1992

CP: După Revoluție sau cum a fost numită datorită unei relații speciale de prietenie cu Aurel Mitran, manager artistic am ajuns în București să susținem două concerte la Teatrul Tănase de pe Victoriei.
Promovarea bine făcută dar și faima trupei și-au spus cuvântul. Așa că am cântat cu casa închisă (sold out) dar au mai fost doritori care au vrut să intre prin forță sau clandestin pe căi laterale de acces la acele două concerte, fapt care a dus la o mare îmbulzeală și confuzie în fața teatrului.
Era perioada cu “jos Iliescu” iar lumea îngrămădită din fața teatrului a fost foarte ușor confundată și considerată atât de locatarii de deasupra teatrului, de posturi de știri de afară și chiar și de poliție drept lume demonstrantă anti-președinte.
În concluzie a ieșit o mică răfuială stradală neștiindu-se exact care e treaba. Dar au fost concerte frumoase, cu public bun, amintiri remarcabile. Un lucru e clar. Nimic nu se poate repeta ci doar întâmpla altfel, sub alte forme. Nostalgii am dar nu devin prizonierul lor.

UM: “Se lasă rău” și Armaghedon nu au mai fost înregistrate la Electrecord, dar au avut parte de o producție mai slaba, cum iți explici asta? Ați experimentat voi un alt sound, un alt sunetist, sau în Electrecord chiar existau echipamente și condiții de înregistrare superioare?

CP: Din păcate, “Se lasă rău” tot la Electrecord s-a înregistrat dar neoficial, prin aranjamentele particulare ale unei firme “Migas-Real-Compact” cu care inițial era vorba să se lanseze discul (ulterior s-a modificat și s-a lansat cu firma “Toji Production” a deosebitului artist și prieten Nicu Alifantis) iar timpul de înregistrare extrem de redus, doar la 3- 4 zile. Toată înregistrarea datorită timpului redus a fost o regretabilă fușereală dar de asta ne-am dat seama ulterior, rezultând acel sunet nu tocmai grozav al albumului, mai ales că nu exista pe atunci cred acea experiență suficientă în mixaje și mod de imprimare în de-ale “metalelor” fiind primul nostru album “metalifer”.

“Armaghedon” din 1994 a fost însă înregistrat la un studio particular Magic Sound Prod situat la Teatrul Țăndărică pe atunci și, fiind tot mai metalifer, consider că sună bine, luând aminte și nerepetând greșelile făcute de la “Se lasă rău “. Probabil casetele audio pe care a apărut nu sunau corespunzător (în afară de CD, primul din palmares care sună Ok). Dovada e că, la 20 de ani de la “Armaghedon”, în 2004, mixajului general (efectiv masterul de pe CD- nu s-a păstrat materialul pe piste separate) i s-a aplicat o remasterizare și sună și mai bine:

UM: Unul dintre cei mai talentați chitariști din România este fiul tău, Marius Pop pentru care am un enorm respect. L-am urmărit de mic și pot să spun că este un fenomen!
Cât crezi că este la sută mâna ta de părinte, cât de mult te-ai implicat în educația lui, cât de mult l-ai îndrumat, și cât este munca și talentul lui fabulos?

CP: Marius Pop este un chitarist ajuns de elită datorită talentului, ambiției și eforturilor lui în primul rând de care eu mă simt mândru. Probabil că există o moștenire genetică, nu neg. Am văzut că are talent relativ de mic și atunci doar l-am încurajat, dându-i niște principii de bază dar nefiindu-i profesor. Am considerat o prostie ca un tată să fie profesor fiului său și să nu îl lase astfel să își dezvolte singur personalitatea, distrugându-i și copilăria dar probabil și viitorul din acest punct de vedere.

– va urma –

“Erau alte vremuri. Nu mai rele, nu mai bune, ci doar altele.”

Călin Pop – Celelalte Cuvinte

Interviu realizat de Andy Ionescu – UndergroundMusic (Taine) – Partea I

AI: Adolescent fiind, am fost prezent la multe concerte Celelalte Cuvinte. Am stat la coadă ca să obțin un autograf de la voi pe vinilul “Se Lasă Rău” ! Eram mare, mare fan! Au trecut 30 ani de atunci și îmi amintesc acele momente grozave din adolescența mea…
Poate nu iți dai seama, dar Celelalte Cuvinte înainte de 1990 dar și după, a fost un adevarat fenomen printre tineri. Prima melodie cântată la chitara acustica a fost “Iarbă prin păr”. A fost momentul când am descoperit chitara și mi-am propus să fac o trupă.
Am și azi vinilurile și casetele voastre. Albumul cu pătrățele arată cel mai deplorabil dintre toate vinilurile mele de colecție și asta pentru ca l-am ascultat la vremea aceea de sute de ori, încât la un moment dat de zgâriat ce devenise, nu se mai putea asculta nicio piesa întreagă….

Am considerat întotdeauna Celelalte Cuvinte o trupă underground așa că iată câteva întrebări de la mine ca fondator al UndergroundMusic- pentru tine:

UM: “La ceas târziu”- era una dintre piesele mele favorite de pe “Albumul cu Pătrățele”. Sound-ul de bas a lui Marcel e absolut fantastic pe înregistrare, chiar și pentru zilele noastre, aș putea spune. Ce ați făcut în studio, cum ați ajuns la sunetul ăla, mai ții minte? Bănuiesc ca albumul a fost înregistrat la ELECTRECORD studioul Tomis, ați folosit sau nu atunci metronom, cum a decurs înregistrarea albumului? Cât a durat?

CP: Erau alte vremuri. Nu mai rele, nu mai bune, ci doar altele. Era o singură casă de discuri- Electrecord și un singur studio- Tomis care erau știute la noi.
Ca să înregistrezi un disc nu ți se prea dădea mai mult de o săptămână a 4-6 ore pe zi – bineînțeles că stăteam mai mult, de fiecare dată până la miezul nopții . În concluzie trebuia să mergi cu lecția învățată adică repetat și să știi ce să faci exact acolo deoarece timp nu aveai.
Metronom nu am folosit pe atunci. Se înregistra “negativul” adică trei bețe de tempo aproximativ la început și cântam dintr-una piesa fără voce, fără solo și fără bas. Dacă nu ieșea și ne împotmoleam de atâtea ori o cântam până reușea înregistrarea cap-coadă . Basul, ulterior, experimentând am observat că sună mai bine băgat direct în mixer. După aceea se înregistrau solo-urile de chitări și final vocea sau vocile iar, la final, mixajele împreună cu priceputul maestru de sunet al Electrecordului, Theodor Negrescu. Cred că sunetul obținut pe albumul cu “pătrățele” i se datorează într-o destulă măsură priceperii și experienței acestui minunat și inimos om “nea Freddy” de la care am învățat multe atât pe latura omenească cât și pe cea tehnică. El a stat la mixaje cu noi în fiecare noapte până adormea cu capul pe mixer dar nu pleca acasă până nu eram mulțumiți de rezultatul acestora.

Timișoara Tim Rock 1983

UM: Pentru ca accesul la instrumente bune era aproape imposibil în toată perioada aia comunistă, dar și după revoluția din 89′ voi ați cantat multi ani cu niște chitări făcute, e adevarat? Cine a fost “lutierul” lor? Descrie un pic povestea și când ați renunțat la ele pentru alea “de firma”.

CP: Instrumentele originale erau scumpe și greu să te apropii de ele ca elev dar și ca student. Așa că am folosit ce aveam în propria curte – deprinderea tehnică a basistului nostru, Marcel Breazu și niște economii proprii extra. Achiziționam chitările din magazinul comunist dar erau modificate ulterior mult – se prelucra gâtul instrumentului după mână, să devină comod, la fel chiar și forma , se schimba electronica penibilă (butoanele, circuitele, ieșirea) și făcută superficial , se revopsea total (inițial se dădea jos vopseaua sau stratul colorat din magazin) și puneam doze de instrumente originale cumpărate și acelea pe bani destui. Deoarece mirajul instrumentelor “originale” cum le spuneam noi exista tocmai din lipsa lor, când ne-am permis, am trecut la chitări de acest gen prin 1997. Am realizat însă că primele variante sunt de fapt mai originale, mai custom însă dar doar după ceva timp, dar am continuat așa deoarece pentru primele variante îți trebuie mult timp ca să te ocupi și răbdare, ceea ce nouă ne cam lipsește în zilele de azi.

UM: Un element artistic de mare valoare, care ne-a marcat pe toți cei care eram fani Celelalte Cuvinte, a fost colaborarea cu Florian Pitis (R.I.P) pe acel disc cât și pe Celelalte Cuvinte II lansat în 90, chiar după Revoluție. Vocea lui inconfundabilă era mereu prezentă la Telenciclopedia, nu aveai cum să nu-i fi auzit vocea în acea perioadă. Vă cunoșteați, cine i-a propus să recite pe album? Ați băut o bere împreună vreodată?

CP: Florian Pittiș “Moțu” (cum îi spuneau toți) ne-a remarcat când eram studenți la festivalul “Tim- Rock 4” desfășurat la Timișoara în 1984. Mi-a cerut o bandă, o înregistrare. Ca norocul, aveam o copie a unei benzi de magnetofon “pentru acasă” a unor prime recente înregistrări ale trupei făcute la “Radio- Cluj” pe care i le-am trimis prin poștă. Așa am început să ajungem la Electrecord, prin propunerea și susținerea lui. Ideea de colaborare prin recitare mi-a aparținut, fiind fascinat de interesantul și originalul timbru al vocii lui. Asta s-a întâmplat în 1986 când înregistram “pătrățelele” la piesa “Fântâna suspinelor” unde a făcut o recitare în tempo-ul piesei ceea ce nu mai făcuse cu nimeni și niciodată până atunci, lăsându-mă cu gura căscată.

Dacă am băut o bere împreună?

Hahaha! Nenumărate! Dar și pălinci de ale noastre de Bihor. Și multe din acestea la întâlnirile cu vizionări ale multor concerte pe video la el acasă, cu trupe legende de afară , pe Victoriei, în perioada de dinainte de ’90. Sau de multe ori la “Carul cu bere” localul lui preferat și frecventat din apropiere.

UM: Ați avut multe concerte cu mult public de-a lungul vremii. Skip Rock din 1995 a fost probabil cel mai mare, cred eu.
Dar după Revoluție, în 90 sau în 91, ați cântat la teatrul Constantin Tănase de pe Calea Victoriei. Nu știu dacă îți mai amintești, dar eu spun că a fost cel mai nebunesc concert pe care l-ați avut vreodată în București. Mie mi-a lăsat impresia că atunci au fost mii de oameni într-o sală unde încăpeau cel mult 400-500, mulți au rămas pe afară în stradă și au blocat Calea Victoriei, e adevărat?
Iți este dor de momentele alea, ai vrea să se mai întâmple vreodată?

“Se lasă rău ” București 1992

CP: După Revoluție sau cum a fost numită datorită unei relații speciale de prietenie cu Aurel Mitran, manager artistic am ajuns în București să susținem două concerte la Teatrul Tănase de pe Victoriei.
Promovarea bine făcută dar și faima trupei și-au spus cuvântul. Așa că am cântat cu casa închisă (sold out) dar au mai fost doritori care au vrut să intre prin forță sau clandestin pe căi laterale de acces la acele două concerte, fapt care a dus la o mare îmbulzeală și confuzie în fața teatrului.
Era perioada cu “jos Iliescu” iar lumea îngrămădită din fața teatrului a fost foarte ușor confundată și considerată atât de locatarii de deasupra teatrului, de posturi de știri de afară și chiar și de poliție drept lume demonstrantă anti-președinte.
În concluzie a ieșit o mică răfuială stradală neștiindu-se exact care e treaba. Dar au fost concerte frumoase, cu public bun, amintiri remarcabile. Un lucru e clar. Nimic nu se poate repeta ci doar întâmpla altfel, sub alte forme. Nostalgii am dar nu devin prizonierul lor.

UM: “Se lasă rău” și Armaghedon nu au mai fost înregistrate la Electrecord, dar au avut parte de o producție mai slaba, cum iți explici asta? Ați experimentat voi un alt sound, un alt sunetist, sau în Electrecord chiar existau echipamente și condiții de înregistrare superioare?

CP: Din păcate, “Se lasă rău” tot la Electrecord s-a înregistrat dar neoficial, prin aranjamentele particulare ale unei firme “Migas-Real-Compact” cu care inițial era vorba să se lanseze discul (ulterior s-a modificat și s-a lansat cu firma “Toji Production” a deosebitului artist și prieten Nicu Alifantis) iar timpul de înregistrare extrem de redus, doar la 3- 4 zile. Toată înregistrarea datorită timpului redus a fost o regretabilă fușereală dar de asta ne-am dat seama ulterior, rezultând acel sunet nu tocmai grozav al albumului, mai ales că nu exista pe atunci cred acea experiență suficientă în mixaje și mod de imprimare în de-ale “metalelor” fiind primul nostru album “metalifer”.

“Armaghedon” din 1994 a fost însă înregistrat la un studio particular Magic Sound Prod situat la Teatrul Țăndărică pe atunci și, fiind tot mai metalifer, consider că sună bine, luând aminte și nerepetând greșelile făcute de la “Se lasă rău “. Probabil casetele audio pe care a apărut nu sunau corespunzător (în afară de CD, primul din palmares care sună Ok). Dovada e că, la 20 de ani de la “Armaghedon”, în 2004, mixajului general (efectiv masterul de pe CD- nu s-a păstrat materialul pe piste separate) i s-a aplicat o remasterizare și sună și mai bine:

UM: Unul dintre cei mai talentați chitariști din România este fiul tău, Marius Pop pentru care am un enorm respect. L-am urmărit de mic și pot să spun că este un fenomen!
Cât crezi că este la sută mâna ta de părinte, cât de mult te-ai implicat în educația lui, cât de mult l-ai îndrumat, și cât este munca și talentul lui fabulos?

CP: Marius Pop este un chitarist ajuns de elită datorită talentului, ambiției și eforturilor lui în primul rând de care eu mă simt mândru. Probabil că există o moștenire genetică, nu neg. Am văzut că are talent relativ de mic și atunci doar l-am încurajat, dându-i niște principii de bază dar nefiindu-i profesor. Am considerat o prostie ca un tată să fie profesor fiului său și să nu îl lase astfel să își dezvolte singur personalitatea, distrugându-i și copilăria dar probabil și viitorul din acest punct de vedere.

– va urma –