Era Divina

ERA DIVINA
Simfonie creativă cu un strop de inocență.
Formația Era Divina a luat ființă în septembrie 2012, în cadrul Clublui Copiilor Rădăuți, și la început a cuprins în cadrul său elevi de la cele trei licee din oraș care își doreau să-și concretizeze pasiunea pentru muzică într-un mediu familiar, care le permitea să își manifeste creativitatea.
Fiind influențată de trupe precum Nightwish, Haggard sau Therion, dar și datorită faptului că vocea principală era interpretată de o prezență feminină cu glas puternic, dar melodios, trupa s-a orientat către genul symphonic metal, un gen mai puțin abordat în România, împletit într-un mod armonios cu elemente de folclor autentic, progressive, folk și heavy metal. Spre deosebire de alte trupe de gen care se axează pe concepte clasice, Era Divina optează pentru o abordare creativă, poate chiar teatrală, impunând astfel o atmosferă mistică ce îmbină nevoia de libertate a ființei cu dorința de aventură și cunoaștere, trimițând auditoriul într-o călătorie spirituală ce se naște din pasiune.
Debutul concertistic al formației a avut loc în martie 2013 în Suceava, alături de o altă trupă din Rădăuți, Elvira. Între 2013 și 2015 formația a susținut concerte în Suceava, Iași și Bacău în deschiderea altor trupe mai cunoscute, precum Era Decay sau GOD, dar și în cadrul concursurilor naționale de interpretare muzicală “Muzritm” de la Vatra Dornei, “Bandabeat” din Iași și semifinala pe Moldova a concursului Wacken Metal Battle România, ediția 2014.
Odată cu terminarea liceului de către membrii, formația s-a dizolvat, însă, la scurt timp, trei dintre fondatori, Pomo, Costel și Luș, s-au mutat la Iași, unde au reluat proiectul alături de Roxana la voce și Isabela la clape, iar mai tarziu trupa s-a întregit cu ajutorul lui Ștefan, Matei și Cosmin. Anul 2016 a fost sărac apariții scenice datorită dorinței membrilor de a închega formația în noua formulă, formația concertând în doar două rânduri în acest an alături de trupele Jinjer, GOD și Dirty Shirt.
În anul 2017, trupa a lansat două single-uri, “Luna” și “Jocul Ielelor”, pe care le-a promovat pe scena Rock’n’Iași, precum și în concerte alături de E-an-na și An Theos în zona Moldovei.
În 2018, trupa își începe activitatea concertistică pe aceeași scenă cu Syn Ze Șase Tri în Suceava și Iași, de această dată într-o formulă nouă, inedită, cu două voci feminine principale: Roxana și Gabriela.
Roxana Pomohaci – voce și vioară (Odyssey, E-an-na)
Gabriela Matcovschi – voce
Cosmin Lucaci – chitară
Matei Bîrliba – clape (Hiraeth)
Ciprian “Pomo” Pomohaci – chitară bas (GOD)
Gătej “Luș” Constantin – tobe (GOD)
Luna (Single 2017)
Jocul Ielelor (Single 2017)
Luna